joi, 11 noiembrie 2021

DUHUL CĂRTURĂRESC AL LUI COSTEA MARINOIU - GHEORGHE DEACONU

 

Prof. Costea Marinoiu, pastel/c, autor Violeta Scrociob

DUHUL CĂRTURĂRESC AL LUI COSTEA MARINOIU

 IN MEMORIAM

 „Un bătrân librar vă salută! " — așa se recomanda, cu sobrietatea unei „cărți de vizită" și cu aura unui blazon nobiliar, cel de care ne-am despărțit recent. „Bătrânul librar", profesorul Costea Marinoiu, a fost, încă din tinerețe, „starostele" librăriilor vâlcene. Timp de trei decenii, transgresând epoci, regimuri și guvernări de toate „culorile", el a fost mediatorul dialogului oamenilor cu cartea: „in drumul său spre inima cititorului — consemnează el confesiv —, cartea trece mai întâi prin mâna librarului."

A fost o vreme când, din cauza „vremurilor", toate cărțile bune, căutate atât de intelectualii autentici, cât și de activiștii veleitari, treceau, literalmente, prin „mâna" mai-marelui librarilor. Spre cinstea sa, el a fost generos cu toți. Pentru librarul-cărturar, cartea, „pâinea noastră cea de toate zilele", trebuia să ajungă pe „masa" tuturor cititorilor. Dar Costea Marinoiu n-a fost un simplu difuzor de carte, ci s-a dovedit a fi un manager inspirat și priceput. Sub conducerea sa, firma vâlceană de difuzare a cărții („Centrul de librării", ulterior „Ex Libris") a fost una dintre cele mai eficiente și performante unități de profil din țară, fiind, în limbajul epocii, „fruntașă pe ramură". Dar, dincolo de lozinci, realitatea era elocventă: Râmnicul dispunea de una dintre cele mai puternice rețele de librării, onorând astfel faima lui de a fi fost, în „veacul de aur", „capitala tipografilor" (Nicolae Iorga). Cu stăruință și tenacitate, cu abilitate și diplomație, Costea Marinoiu a concurat serios, cu numărul și spațiul librăriilor, rețeaua cârciumilor orașului. Mai mult: librăria „Anton Pann", din centrul Râmnicului, devenise locul firesc al lansărilor de carte și al dialogului scriitorilor cu publicul. O listă de nume, drastic selectată, este edificatoare pentru efervescența librăriilor „păstorite" de Costea Marinoiu în anii '70 — '80 și pentru standardul spre care țintea Râmnicul cultural în aspirația sa de a depăși complexul provincial: Ioan Alexandru, Paul Anghel, Constantin Mateescu, Alexandru Oprea, Dumitru Radu Popescu, Valeriu Râpeanu, Dinu Săraru, Dragoș Vrânceanu, Dan Zamfirescu.


Costea Marinoiu - profesor și director de școală în Țara Loviștei



Costea Marinoiu a fost un librar de elită, pentru că era dublat de omul de cultură, cercetătorul tradițiilor și valorilor culturii populare, ipostază în care s-a împlinit mai ales ca „fiu adoptiv" al Țării Loviștei. Experiența lovișteană, fundamentală în materie, s-a concretizat, în principal, în volumul de debut — „Folclor din Ţara Loviștei (Racovița)" (1974), care a apărut cu prestigioasa recomandare a etnologului Mihai Pop. Folcloristul a continuat și a aprofundat, în timp, preocupările de cercetare a Ţării Loviştei, abordând eșantionul preferat în tradiția școlii lui Densusianu (concertarea interdisciplinară a filologiei cu folclorul), oferindu-ne, prin „ Toponimia Ţării Loviştei" (2001), o premieră editorială în bibliografia zonei. in aceeași sferă referenţială se înscrie și inedita sa lucrare de istorie a folcloristicii (Monografia revistei „Izvoraşul"), care așteaptă un editor interesat și un sponsor generos.

Costea Marinoiu a fost, în egală măsură, istoricul literar, al culturii în genere — activitate în care cărturarul și-a etalat deopotrivă virtuțile cercetătorului și ale scriitorului: pe de o parte, spiritul iscoditor, curiozitatea științifică, talentul de evocator al unor lumi şi vremi apuse; pe de alta, simțul observației, sensibilitatea artistică, disponibilitatea reporterului de a lua pulsul realității imediate. Omniprezent în viața culturală a Vâlcii din ultima jumătate de veac, membru fondator și activ (adeseori îndeplinind funcții de conducere) al multor structuri formale şi informale ale breslei (cenacluri şi cercuri, asociaţii şi societăţi, fundaţii şi forumuri), Costea Marinoiu a participat deopotrivă la „facerea" şi la „scrierea" istoriei culturale locale. Cronicarul prezentului l-a dublat pe cercetătorul trecutului. Contribuţiile sale cele mai semnificative s-au înscris în domeniul istoriei cărţii şi a tiparului. Costea Marinoiu este unul dintre susţinătorii şi promotorii ipotezei potrivit căreia „Liturghierul (1508) — prima carte tipărită în spaţiul românesc" (titlul cărţii apărute în 2004, încununând acumulările anterioare) a văzuit lumina tiparului la Bistriţa-Vâlcea. După desfăşurarea „argumentaţiei logice" (în absenţa unor documente probatoare), cercetătorul conchide cu necesara precauţie: „ Toate argumentele converg spre stabilirea locului tipăririi Liturghierului de la 1508. in opinia noastră, Bistriţa se constituie într-o posibilă vatră spirituală unde Macarie a instalat prima tipografie pe pământ românesc."



Cercetătorul plasează această ipotetică „prioritate naţională" în contextul mai larg al locului şi rolului Râmnicului în dezvoltarea culturii medievale româneşti, aşezând Şcoala râmniceană alături de Şcoala ardeleană, în procesul de plămădire a conştiinţei unităţii limbii române. Idee afirmată de Costea Marinoiu încă din 1981 (,,Istoria cărtii vâlcene, sec. XVII-XVIII") şi dezvoltată în conferinţa „Şcoala râmniceană în cultura românească", susţinută la Episcopia Râmnicului, în 2007, când l-am sărbătorit la împlinirea vârstei de 70 de ani. În „predoslovia" conferinţei, cărturarul afirma: "Şcoala de la Râmnic a reprezentat în spiritualitatea românească o adevărată şcoală de învăţătură, de credinţă şi limbă, de românitate şi ortodoxie." Prefaţând volumul „Studii vâlcene" din 2010, Costea Marinoiu declara argumentat: „Şcoala de la Râmnic încă funcţionează, este activă productivă într-un spaţiu, prin excelenţă, al localismului creator." Era, implicit, o profesiune de credinţă: cărturarul însuşi face parte din această şcoală. Este, incontestabil, cel mai semnificativ mesaj pe care ni-l lasă, testamentar, Costea Marinoiu, cu valoarea unui legământ: este posibil, urmare a atâtor reforme, ca Vâlcea istorică să dispară ca entitate administrativă de pe harta ţării, dar Râmnicul cultural va fiinţa în eternitate. Şcoala râmniceană va funcţiona!

Toate aceste valenţe (la care s-ar cuveni să adăugăm pe aceea de monografist, materializată în numeroase lucrări de profil) întregesc imaginea unui cărturar de vocaţie, care a avut răbdarea şi perseverenaţa de a-şi valorifica zestrea nativă, „şcolirea" formatoare — sub îndrumarea unor reputaţi mentori, precum Traian Cantemir, Ion Lăudat, Vasile Adăscăliţei, Victor Crăciun, Pandele Olteanu, Valeriu Râpeanu — şi experienţa acumulată, printr-o osârdie cotidiană, analogă trudei ţărăneşti, într-o operă prolifică. Două sunt trăsăturile caracteristice ale cărturăriei cultivate de Costea Marinoiu. Pe de o parte, erudiţia, spiritul enciclopedic. „Bătrânul librar" era o „enciclopedie ambulantă", dispunând de o fabuloasă memorie culturală, în care era acumulat şi stocat un volum impresionant de informaţii din varii domenii, epoci şi spaţii. Pe de altă parte, o anumită retorică a discursului, disponibilitatea de a comunica, facilitatea de a scrie şi de a vorbi, o metaforică, ancestrală "foame şi sete" de cuvânt, toate acestea punându-şi amprenta asupra stilului scriiturii şi rostirii sale, marcate de clasicismul, copios ornamentat, al tradiţiei noastre literare. Enciclopedismul spiritului şi clasicismul stilului fac din Costea Marinoiu unul dintre cei mai productivi cronicari şi diortositori de texte ştiinţifice şi literare de la cumpăna veacurilor XX-XXI.



Pentru elitişti şi post-moderni, un asemenea profil de cărturar poate părea anacronic, desuet. Pentru mine, martor şi părtaş, alături de cel dispărut, la viaţa culturală a Vâlcii contemporane, catalizator şi editor al unora dintre cărţile sale, Costea Marinoiu este tipul de cărturar de care comunitatea are încă nevoie, un simbol al comunicării şi comuniunii culturale. Bonomia sa proverbială, modestia creatoare, smerenia ceremonioasă, disponibilitatea participativă la orice eveniment cultural, înţelepciunea de a se situa deasupra taberelor literare, a disputelor şi polemicilor, deschiderea colocvială, generozitatea dialogului cu celelalte generaţii, cu tinerii — toate acestea conturează profilul cu valoare de model a unui intelectual al cetăţii.

Ne-a părăsit prea devreme acest cărturar de tradiţie haretiană, tocmai acum când comunitaea oamenilor de cultură din Vâlcea se pregăteşte să pună în operă o iniţiativă pe care Costea Marinoiu o îmbrăţişase deschis şi în a cărei materializare s-ar fi implicat activ: Centenarul Spiru Haret. Era şi anul în care prietenul nostru ar fi împlinit 75 de ani şi ar fi meritat o sărbătorire pe măsura vredniciei sale creatoare şi a autenticei sale iubiri pentru Râmnic.

Spiritul peren al cărturarului ne va anima în continuare, îndemnându-ne să-i păstrăm memoria viabilă şi veghind ca moştenirea lui spirituală să fie roditoare. Mă gândesc, înainte de toate, la publicarea monografiei revistei „Izvoraşul", care aşteaptă de prea multă vreme lumina tiparului; apoi, la o carte cu caracter biobibliografic, care să-i pună în valoare polivalenţa personalităţii; în fine, la o antologie cu cele mai valoroase componente ale operei sale. Să ne gândim, de asemenea, la câteva propuneri de a-i eterniza numele în viaţa culturală a Râmnicului.

Într-un cuvânt, să ne împărtăşim din duhul cărturăresc al lui Costea Marinoiu, pentru a-i cultiva mai departe idealul şi programul de intelectual al Cetăţii. Să-l încredinţăm pe camaradul nostru de idei şi fapte culturale că vom veghea ca virtuţile spiritului haretian — cultul datoriei, etica profesională şi responsabilitatea civică —, în care el a crezut şi pe care le-a practicat, să rămână viabile şi productive. Este unicul mod de a-l face mai departe părtaş la ceea ce vom face în continuare, câte zile vom mai avea noi înşine, aşteptând judecata din urmă a istoriei culturale şi marea judecată de apoi a Cerului.

 Sunt convins că prietenul nostru a trecut lin din lumea cu dor în cea fără dor, acompaniat de rostirile şi viersurile inefabile ale plaiului mioritic, care-i va păstra în veac lucrul, cuvântul şi gândul creator. Costea Marinoiu va dăinui în memoria culturală şi în conştiinţa publică prin ceea ce i-a fost mai drag în viaţă şi prin ceea ce a dăruit oamenilor.

Gheorghe DEACONU



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu