Despre Costea Marinoiu nu trebuie să scriem la timpul trecut 

     Întotdeauna am scris cu plăcere despre cărţile amicilor. Cu aceleaşi sentimente am scris şi despre cele peste 20 de cărţi ale prietenului Costea Marinoiu, “starostele “ librăriilor vâlcene, care a răspuns prezent la toate evenimentele editoriale din municipiul de sub Capelă, şi nu numai. 

          L-am cunoscut la prima şedinţă a Cenaclului “Anton Pann “, prin anii `60, din secolul trecut, (Doamne, cum se rostogoleşte timpul peste noi! ), era alături de alţi amici, Traian D. Lungu, Doru Moţoc, şi alţi creatori, iubitori de cultură din Rm.Vâlcea.    

       Când scriu aceste rânduri, îmi aduc aminte cu nostalgie de clipele când primeam cărţi de la el, atât personal, când eram la Drăgăşani,acum peste 32 de ani, dar şi prin poştă la Cluj-Napoca. Când cu înfrigurare deschideam aceste cărţi, mai toate de istoria culturii vâlcene parcă o rază de lumină venită din ancestralul meleagurilor natale îmi lumina existenţa. Le citeam, întotdeauna, cu atenţie şi cu creionul în mână.Cărţile lui sunt dense, încărcate de date şi informaţii inedite, atât de necesare pentru a ne cunoaşte trecutul. 
         Despre o parte din ele am scris studii pe care le-am publicat în ziarele şi revistele clujene. Era singurul mod de a-i mulţumi pentru îndelungata strădanie de a ne face cunostută istoria noastră. Scriind aceste rânduri, mi-am adus aminte de ce zicea Emil Cioran: „ Când valorile pentru care luptă un neam se cristalizează într-o adevărată lume istorică, atunci acel neam s-a integrat în devenirea culturală“, fapt ce l-a făcut întreaga viaţă autorul cunoscutei cărţi “Istoria cărţii vâlcene ( sec XVII-XVIII) “, apărută în anul 1981.  

         Din cărţile lui am învăţat că înaintaşii noştrii ne-au iubit, dovadă este sângele pe care l-au vărsat pentru libertate. Am conştientizat că suntem o ţară de oameni harnici, dar şi de răzmeriţi.Fiindcă toate triumfurile sunt morale. Am învăţat din cărţile lui Costea Marinoiu că a vieţui ca popor înseamnă a înregistra istoria, ca naţiune te înregistrează istoria.  

            Cred că prietenul nostru etern respecta aforismul lui Constantin Noica:”E nevoie de civilizaţie în cultură. Dar întâi de cultură “. În acest sens Costea Marinoiu era nelipsit de la manifestările culturale din Rm. Vâlcea. Prin anul 2007 a fost alături de un alt harnic istoric literar Petre Petria pentru a înfiinţa filiala Vâlcea a Ligii Scriitorilor Români, din conducerea căreia făcea parte.   

         Parafrazândul pe Lucian Blaga, pot spune că Istoricul literar este un donator de sânge la spitalul cuvintelor despre trecutul sufletului neamului nostru. 

             Despre Costea Marinoiu nu se poate vorbi la trecut, el este mereu prezent prin cărţile pe care le-a scris. 

       “ Omul este una dintre făpturile care se alcătuiesc cel mai încet şi care trec cel mai repede“, spunea Monseniorul Vladimir Ghika, însă “viaţa “ prietenului nostru se prelungeşte prin noi, şi mai ales prin opera sa, până la veşnicie. 

      Al.Florin ŢENE 

    Membru corespondent al Academiei Americană Română 

    Preşedintele Ligii Scriitorilor Români.