Costea Marinoiu: 2017

După cum afirmă mulţi, Călimăneşti este una din perlelele noastre balneoclimatice. Sinaia Vâlclii cum a fost numită pe drept cuvânt staţiunea Călimăneşti de marele cărturar Nicolae Iorga se află la 18 km de Râmnicu Vâlcea, 81 km de Sibiu şi 195 km de Bucureşti.

Este aşezată la ieşirea din defileul Oltului, la poalele Carpaţilor Meridionali, acoperiţi de mantia verdelui al pădurilor de foioase. Se află în partea de nord a Depresiunii Jiblea—Berislăveşti, la 280 m altitudine. Staţiunea este străjuită la nord de înălţimile stâncoase ale munţilor Cozia (1 668 m) şi Narăţului (1 509 m). Din aceşti munţi falnici ai Oltului se desprind culmile domale ale Priboienilor (675 m), Căciulatei (600 m), Băilor (580 m), pe partea dreaptă, şi Păuşei (650 m), Jardei (660 m) pe stînga.

La Călimăneşti s-au găsit obiecte din epoca bronzul .La Jiblea există o « fortificaţie de pămint » care ar putea fi din epoca feudală după cum presupune istoricul Dumitru Tudor (v. Oltenia romană, Editura Academiei 1978, p. 281).

În pieptul stincos al Muntelui Cozia se află ,,Turnul lui Teofil” ,fost ,,post de semnalizare” pe valea Oltului încă din vrernea romanilor (D. Tudor, Itinerare arheologice,. Editura Sport-Turism, 1979, p. 169).

Mai sus de Călimăneşti — pe malul stâng al Oltului în Poiana Bivolari romanii au ridicat castrul Arutela, în timpul lui Hadrian, ca punct strategic de apărare a Limesului Alutanus, aici, la intrarea în defileul Munţilor Carpaţi.

Cozia, bătrânul munte din apropierea staţiunii, este atestat într-un hrisov al voievodului, din 4 septembrie 1389. «De aceea m-am nevoit de-am luat locul ce ţine de satul numit Jiblea, de la priboiul de jos la vârful muntelui numit Cozia şi în sus de-a lungul Oltului până la Cîrlig» (D.R.H., , I, p. 29).

Prima descriere a meleagurilor Coziei o datorăm lui Gavriil Protul de la Athos, care, în 1517, venind în ţară la îndemnul lui Neagoe Basarab, a vizitat apoi şi ctitoria lui Mircea, relevând că este situată într-un loc ...plin de toate bunătăţile, cu munţi mari îngrădită şi cu văi şi ocolită cu un râu mare şi izvoare multe împrejurul ei (. . .). Şi acolo cură piatră pucioasă (...) noi cu ochii am văzut acel loc şi i-am zis: ,,pământul cel făgăduninţei” (D.R.H., B, I, p. 30).

Printre primele menţiuni cu privire la efectul apelor minerale de la Călimăneşti-Căciulata sunt şi cele consemnate de către doctorul C. Marseille în « Curierul romănesc » (I, 1929-1930). Tot în această gazetă, doctorul Mayer — care fusese însărcinat de domnitorul Grigore Ghica să studieze apele minerale din Ţara Românească « face o scurtă descriere a lor ».

Un an mai tîrziu, în 18 dr. C. Siller analizează apele minerale de pe valea Olt (v. Gh. Mămularu, Aspecte din istoricul apelor minerale din Călimăneşti, în Buridava , 1976, p. 108).

În 1854 a venit la Căciulata şi Alexandru Golescu care, prin măsurile luate, va proteja apele minerale de inundaţiile Oltului. Izvoarele de aici au devenit apoi din ce în ce mai cunoscute.

În 1855, Carol Davila făcut analiza acestor ape. Vizitând izvoarele de la Călimăneşti-Căciulata, doctorul Caillat va menţiona în « l'Union Medical » 1858 că « încă de la 1854 exista un rudimentar stabiliment de băi » ( Govora, Călimănesti-Căciulata, 1913, p. 42).

Pentru eficienţa lor recunoscută, apele minerale de la Călimăneşti au fost recomandate şi împăratului Napoleon al III-lea. În 1873, eşantioane din apele mine rale de pe valea Oltului aveau să fie prezentate la Expoziţia internaţională de la Viena.

În 1882 au început lucrările la cea mai importantă construcţie a staţiunii, Pavilionul central, care cuprindea 140 camere şi 40 cabine pentru băi. Consemnând acest moment, « Gazeta Vâlcii» (1 ianuarie 1883) menţiona: «Magnificul stabiliment de băi minerale de la Călimăneşti, început în anul 1882 şi care se va termina în curând va atrage în judeţul nostru o mulţime de străini».

Construcţia pavilionului a fost terminată în 1884 şi inaugurată în 1885. În cursul anilor 1885-1886 s-au efectuat noi lucrări pentru amenajarea izvoarelor de la Călimăneşti.

Începind cu 1910, staţiunea va fi administrată de Societatea Govora-Călimăneşti . În 1913 existau 1 040 camere locuibile, dintre care 320 se aflau în case ţărăneşti.